Eu nu m-am certat niciodată cu Marin Ionică. Cu Marin Diaconescu. Eu cu dl. Ionică, nu m-am certat niciodată. Eu şi atunci când scriam despre dânsul…”, a declarat recent într-o conferinţă de presă secretarul PDL Olt, Dan Bălăşescu. Acesta a dezminţit faptul că „cerea bani mulţi”, fostului preşedinte de CJ, Marin Ionică. Oare? Până la urmă a sărit din lac în puţ:
„Acuma pot să povestesc un amănunt, pentru că cel care a fost implicat în chestia asta nu mai este din păcate printre noi. Deci, la un moment dat m-a căutat Costică Şpak(…)El având un proiect pe fonduri la Valea Mare, îl ajutase domnul Ionică cu Toma…şi ne-am întâlnit la OMV, am stat cred că vreo trei ore de vorbă. Costică a tot insistat pe chestia asta că ce am cu domnul Ionică şi nu ştiu ce şi nu ştiu cum. Şi la un moment dat mi-a zis, bă, eu i-am promis lui domnul Ionică că te conving să nu mai scrie. Şi zice, uite am 400 de milioane la mine(…)şi îţi mai dat 200 prin contract de publicitate”, a povestit Bălăşescu. Acesta s-a lăudat în faţa presei că a refuzat banii respectivi. Dar alţii?
Practic acesta a reuşit să-l răsucească în mormânt pe Şpak, dar şi să-l pună într-o postură jenantă pe actualul PDL-ist, reevaluatul Marin Ionică. Doi dintr-o lovitură sau…doi în unu’?